Amintiri 5 – The promised land
Noi am fost o generatie foarte “fizica”, pentru ca asa erau vremurile. Este adevarat ca pe la inceputul anilor ’60 aparuse televiziunea nationala si aveam si noi un televizor rusesc RUBIN 102 “ca sa fim in randul lumii”.
Problema era ca la capitolul programe pentru copii, exista un singur serial numit “Capitanul Val Vartej”, care se difuza la orele 17,00 PM. Capitanul asta avea pe vasul lui numit “batrana carapace”,un echipaj foarte pestrit, care mergea de la Baronul Muchausen, pana la Profesorul Paganelle din romanele lui Jules Verne. Deci, in lipsa de activitate video, noi ne dedicam activitatii preferate-Let’s get physical- si aici intervine in forta Lacul Floreasca.
Pe lac circulau vaporase, unele facand legatura cu Strandul Popular, iar altele “de agrement” ajungand pana la parcul Herastrau, mai précis pana la Restaurantul Bordei.
In sfanta zi de duminica , nevestele din cartier care pacatuiau trimitandu-si barbatii la piata , aveau surpriza sa se pomeneasca cu sotul dat disparut, acesta intorcandu-se de la Restaurantul Bordei deabia cu ultimul vaporas (ora 23:00) si declarand cu dezinvoltura : “TI-AM ADUS MAZARE 3 STELE !”
Pe malul dinspre Calea Floreasca (in anii ’60 circula si tramvaiul 5, pana in momentul in care familia Ceausescu care locuia peste lac s-a simtit deranjata de zgomot si a mutat tramvaiul pe Strada Barbu Vacarescu), se afla strandul Ministerului de Interne (actual Restaurant Diesel). Aici , la bazin, jucam cu gasca de pusti din cartier leapsa “pe sub apa” si de aici cred ca m-am procopsit cu o sinuzita perpetua.
Peste lac se aflau: Strandul Popular, Strandul Sindicatelor si Strandul Comitetului Central al PCR. Ei bine , Strandul asta CC al PCR era un fel de “promised land” avand cinematograf in aer liber, restaurant terasa dotat cu primul tonomat pe care l-am vazut in viata mea (avea chiar si melodia “ROCK AND ROLL MUSIC cantata de “Beatlesi” in original), trenulet de agrement etc. La acest strand se intra numai cu legitimatie speciala CC.
Norocul a fost ca tatal vecinului nostru Adrian Popescu (il cunosti , este arhitectul intors din Japonia), era contabil sef la “gosopdaria de partid” si astfel vecinul avea mult ravnita legitimatie de acces. Procedura de intrare in strand era una standard si anume : Adrian Popescu- “suflet caritabil” ne lua hainele intr-o sacosa ,iar noi in slipi traversam lacul inot, din dreptul Bisericii Sfanta Sofia si pana la “CC”.
Treaba asta ne asigura o zi intreaga in “orasul interzis” , plecand din strand abia seara (eventual dupa vizionarea unui film “capitalist”) si iesind pe poarta cu demnitatea unor cetateni cu drepturi depline.
In timpul iernii cand lacul ingheta, atunci cand prindeai un pic de vant, doar iti deschideai canadiana si o transformai intr-un fel de vela tinand-o cu mainile departate de corp si vantul te purta pe patine pana la Bordei.
Ce “TITANIC” mai baiete , sa vezi asta ce senzatie de libertate iti dadea !
-VA URMA-
Interesant amestec de amintiri şi „istorie” în miniatură a unui cartier din Bucureşti. „Trecutul este o ƫară străină. Lucrurile se petrec altfel acolo”, scria L.P. Hartley. Un „altfel” care ni se va dezvălui treptat cu fiecare nou episod din acest jurnal?
Treptat, scriind aceste amintiri, am realizat ca o fac si pentru mine si pentru toti tatii din lumea asta, pe care copii lor ii cunosc doar in postura politico-administrativa de tata.
Tramvaiul 5? A circulat până prin 1980-1981, avea capătul la Cimitirul Sovietic (pe unde e metrou Aurel Vlaicu acum)… Și mergea pe malul lacului Floreasca, știu! Prin 1980-1981 a început demolarea Cartierului Herăstrău (străzile de vizavi de Cimitirul Sovietic) pentru a deveni Cartierul Aviației… (Știu că aveam mătușă în cartierul Herăstrău, unchiul a făcut Alzheimer de of, când i-au demolat casa făcută de el…)
Prin 1973-1975 (că mai departe nu mai știu eu) era un ștrand cu nămol, cred că pe lacul Floreasca. Se ducea lumea ca la Techirghiol, să se trateze de reumatism. Mătușa aceea mă lua și pe mine, eu având câțiva anișori, că-s mai mică mult decât tine, am avut-o pe mama ta profesoară în ultimul an al dânsei la catedră, înainte să iasă la pensie). Tu știi de ștrandul acela? Că nu prea mai știe lumea de el…
Eu nu am fost la ștrandul CC, dar am fost la cel al armatei, cu o prietenă care avea tată maistru militar. Era pe Tei, dar megeai pe Barbu Văcărăscu până în partea opusă ștrandului Studențesc și care mai erau.
Poate fi vorba de strandul aflat pe micul iaz rotund care desparte lacurile Floreasca si Tei, alintat de catre locuitorii din Floreasca, cu numele „La oala”.