Amintiri 34 – From the beginning
In luna Mai 1994, am revenit la Bucuresti, cu o stare civila incerta (in proces de divort) si fara prea multa tragere de inima, pentru proiecte viitoare. Pana la urma, am optat pentru Departamentul Operational al TAROM de pe Aeroportul Otopeni. M-am reangajat ca “deckhand”, adica adjunct al Sefului de Escala TAROM, Rodica Odobescu. In acele vremuri aeroportul arata (cel putin pentru mine) socant de “simplut”. In final mi-am spus :
DECAT SA TE TOT MIRI, MAI BINE PUNE OSUL LA TREABA SI VEZI CE POTI SA FACI TU BINE !
Cu ajutorul Rodicai, dupa ceva timp, am invatat cum functiona operationalul TAROM pe Otopeni si ajunsesem sa ma descurc destul de binisor. Dupa citeva luni, ea a plecat in alt department si eu m-am pomenit Sef de Escala TAROM. Cu alte cuvinte:
YO NO SOY MARINERO, SOY CAPITAN !
Dupa parerea mea, atunci cand ajungi sa ai niste oameni in subordine, ai doua variante :
-esti sef, adica toata lumea “comanda la mine”;
-esti “coordonator”, adica incerci sa fii corect si egal cu toata lumea din subordine;
Eu am ales sa fiu coordonator, o varianta extrem de anevoioasa Ex: marele Mahatma Gandhi, dupa ce i-a invins “single-handed” pe englezi si a obtinut independenta pentru tara sa, a murit de inima rea, in greva foamei (si impuscat de un hindus ), pentru ca nu a reusit sa-i convinga pe indienii lui sa nu se mai omoare “ca chiorii” intre ei, pe motive religioase. Singura “extravaganta” pe care mi-am permis-o in noua mea pozitie, a fost sa pun fotografia ta pe peretele din spatele biroului meu.
Pina in anul 1989, toti sefii (de la “directori totali” si pana la “sefuti”), aveau poza lui Ceausescu pe peretele din spatele biroului lor. Toata lumea care intra pentru prima oara in biroul meu, avea pentru o fractiune de secunda un soc, pana sa descopere ca din fotografie le zambea un baietel tuns “castron” si cu privirea luminoasa. Probabil ca isi spuneau in sinea lor, ca sant un pic “dingy”. Nu stiu cati dintre ei, realizau ca era vorba doar despre un tata “un pic nebun” dupa fiul sau. Deasupra intrarii biroului meu, exista o semnalizare de “toaleta” si dedesubt o sageata care arata spre stanga. Pe aeroport in acele vremuri era foarte frig si “natura” cerandu-si cu insistenta drepturile, nu de putine ori ma pomeneam cu pasageri care ignorau sageata “spre stanga” si dadeau navala in biroul meu. Inainte de craciunul 1994, m-am pomenit si cu un preot. Am intrebat politicos :
SARU’ MANA PARINTE, ATI VENIT CU BOTEZUL ?
Salut Constantin!
Iata ,am cautat blogul tau si am citit cate ceva! Interesante amintirile tale! Poate ca ne-am si intanlit pe la Costinesti. Nu am fost decat in trecere la Paraul Rece, pe vremea cand eram consilier juridic la BRD -Société-Générale Dolj si mergeam la Predeal,la pregatire.Acolo se desfasurau anumite ,,cursuri de perfectionare”! Nu mai stiu ce este acum la Hotelul BRD, eu am parasit Romania acum 20 de ani,optand pentru Québec,Canada.Insa, Piatra Arsa a fost pentru mine o placere, nu pentru vacantele studentesti ci pentru cantonamentele de pregatire sportiva(am practicat luptele greco-romane, ulterior judo). Viata mea a avut un cu totul alt parcurs! Parintii mei s-au cunoscut intr-un lagar de munca la Cernavoda(unde am si vazut lumina zilei), apoi, liberati, parintii mei au revenit in Rosiorii de Vede, localitatea natala a tatalui meu, mama fiind neam de marinari(Bunicul si strabunicul din partea mamei au fost capitanii portului Sulina). Ramas vaduv ,cu doi baieti de varste intre 3 ani (eu) si un an jumatate,tatal meu s-a recasatorit dupa vreo 3 ani! Nu a fost un ,,instruit”. A fost ,,liber profesionist`cum se numeau cei care aveau mica lor intreprindere (era fantanr si tubar, el facea si tuburile de ciment pentru fantani,,americane”,prin sumbrul deceniu 1950- 1960 si a ramas asa pana in 1982 cand a plecat langa mama. Si eu am citit tot ceea ce in cadea in mana! Aveam ,,bibiloteca ambulanta`chiar pe strada mea, infiintata de doamna Teodorescu ,invatatoarea mea din clasa I-a. S-a pensionat in anul urmator si am avut o invatatoate de ,,model nou „. In clasa a treia, pentru premiul I ,am primit un roman social,,Mitrea Cocor”. Invatatoarea mi-a zis sa-i povestesc ,cand va incepe scoala ,romanul. Asa ca am plans caci vacanta mea se irosea citind ceea ce nu puteau intelege nici unii dintre adulti,si m-am ,,refugiat” in bliblioteca ” doamnei Teodorescu (care mi-e si acum atat de familiara, caci o verisoara de-a mea a cumparat acum 40 de ani casa Teodorescu si, culmea, numele dupa casatorie al verisoarei din Socolovici a devenit…Teodorescu!). Asa ca fosta mea invatatoare mi-a spus ca nu imi mai imprumuta carti ci vom citi impreuna romanul si imi va explica intriga acestui roman social al lui Sadoveanu. Poate , cu alta ocazie iti voi mai povesti si depre viata mea care a fost o aventura si care m-a purtat(impotriva visurilor mele) pe apele sale involburate!
Multumesc pentru comunicarea blogului tau! Cele bune!
Salut Victor,
Multumesc mult pentru mesajul tau, m-a bucurat enorm.
Se pare ca finalmente, dupa lupte crancene pe forum la Cotidianul, ne-am descoperit a fi „soul brothers”.
Imi pare tare rau ca in unele momente am fost mai „abraziv”, dar de vina a fost experienta mea de operational de aviatie, in care am invatat cu „sudoare si lacrimi”, ca daca intr-un grup de pasageri ai unul „problema”, trebuie sa-l neutralizezi imediat, pentru ca alfel risti sa-i contamineze si pe ceilalti si sa compromita o cursa. In cazul acesta fericit, pasagerul meu „problema” s-a transformat intr-un prieten. Te rog sa fii convins ca din acest moment, ai un „brother” de nadejde la Bucuresti si te rog sa apelezi la mine, in orice moment crezi ca as putea sa te ajut cu ceva de aici.
M-ar bucura mult sa ramanem in contact,
BRGDS,