Amintiri 46 –  VEDI ROMA E POI MUORI!

La Roma am prins “cazare” intr-o mansarda “open space”, dotata cu o terasa ce permitea o vedere panoramica a orasului, pana departe catre Dealurile Alban.  Cum si la Madrid am stat pana in 1992 intr-un apartament ”cub” asezat pe acoperisul ambasadei, cu vedere catre muntii Sierra de Guadarrama , stau si ma intreb daca nu cumva asta am fost toata viata mea: UN SARANTOC, CU ACCES LA PRIVELISTI PENTRU MILIARDARI !

Prin intermediul familiei Georgescu (Roxana si Sorin), ce se ocupa de Agentia TAROM din oras, l-am cunoscut (si nu pot sa le multumesc destul pentru asta) pe Domnul Maurizio. Dansul era, ca o paradigma a zilelor noastre, un fost profesor de istoria artelor, reprofilat, din motive pecuniare, pe postul de IT-st la o banca. Ramas credincios totusi marii pasiuni a vietii sale, Maurizio era, din cand in cand, ghidul unor tururi particulare, de vizitat Roma. Mie nu mi-a permis buzunarul, turul costand (in functie de complexitate) de la 25 EUR “de palarie” in sus si nici obrazul ( fiind descendent din boieri “confederati”nu puteam sa solicit o participare “moca”), sa iau parte la aceste vizite ce  transformau niste pietre roase de intemperii, in povestiri fantastice. El a avut amabilitatea in discutiile purtate cu mine, sa ma puna la curent cu multe episoade nestiute din istoria orasului si mai ales cu obiective turistice ignorate de marea majoritate a celor care viziteaza Roma. Ex : In corpul de cladiri al “Bailor lui Diocletian”construite cu pretul vietilor a sute de sclavi crestini, dinspre Piazza Republica se intra pe o usita care nu spune nimic, in catedrala SANTA MARIA DEGLI ANGELI, ce are tavanul pictat intr-o maniera uluitoare de Michelangelo. Aceasta  catedrala este ignorata total de catre turistii care stau cate 3 ore la coada, ca sa vada Capela Sixtina.  Daca mai tii minte din vizita ta din 2001, te-am luat  la un moment dat intr-o plimbare pe VIA NOMENTANA ca sa vezi fosta resedinta a lui Mussolini, VILA TORLONIA, un alt obiectiv ignorant total de catre turistii care viziteaza Roma.

Maurizio a ramas pentru mine singurul Italian pe care il cunosc, ce privea  femeia cu ochiul unui estet indragostit in primul rand, de frumusetea absoluta a formelor acesteia.

Farmecul orasului era sporit in serile de vara, de spectacolele in aer liber ce mergeau de la proiectia filmelor de arta, pana la concerte simfonice. Intr-o seara am vizionat, in pavilionul din parcul de la VILA TORLONIA, un concert inedit la doua piane, oferit de doua surori gemene de vreo 14-15 ani, care isi pasau din mers, rolurile de solo si acompaniament. Concertul a fost incantator pina in momentul in care, una dintre protagoniste s-a oprit brusc din cantat, s-a ridicat in picioare cu mainile in sold si s-a adresat surorii in cel mai pur stil Italian : “FATAAA, SOLOUL ASTA TREBUIA SA-L CANT EU !!!“