Amintiri 44 – SARBATORI “PE STIL VECHI”
Revenit la Bucuresti la inceputul lui februarie 2000, eram tot cu gandul la romanii din Chicago. Probabil, de aceea, i-am trimis lui Johnny albumul de debut al trupei transilvanene NIGHTLOSERS. Flacaii astia cantau “coveruri” clasice de blues, boogie woogie si rock, cu niste aranjamente in care erau introduse elemente de folclor romanesc din Transilvania. Amestecul asta daduse nastere, dupa parerea mea, unor variante de-a dreptul “mirobolante”, ale pieselor clasice interpretate. Dupa cum mi-a povestit Johnny mai tarziu, albumul a avut un succes fulminant, devenind viral in comunitatea romaneasca din Chicago “si de acolo mai departe”.
Dupa ce mi-am facut raportul de deplasare si decontul, mi-am luat concediu si am plecat cu The One in Poiana Brasov la hotel Alpin, ca sa ne facem si noi sarbatorile de iarna “pe stil vechi”. De abia atunci, ajuns in Poiana, am realizat cat de dura fusese sederea mea de doua luni, pe pamant american. Nu voiam sa mai stiu nimic despre , pasageri, avioane, aeroporturi etc. Intrasem intr-o perioada, cum spun fotbalistii, “de refacere” (din care, ca sa spun cinstit, nu prea mai voiam sa ies). Bunul Dumnezeu avea insa alte planuri cu mine, planuri pe care aveam sa la aflu la reintoarcerea la serviciu. Ca sa explic un pic situatia ce va urma, in intreprindere pe vremea aceea , daca reuseai sa activezi pe un post “din afara” si nu te faceai de ras, se spunea ca ai intrat automat “in acvariul cu reprezentanti TAROM”.
Eu, care ma descurcasem intr-o maniera decenta pe escalele Madrid, Bucuresti si Chicago, am primit din partea conducerii un branci binevoitor, care m-a propulsat direct in mijlocul acvariului, cu stampila de “reprezentant constiincios” (aia neconstiinciosi avand mereu alte cai pentru a ajunge la plonjonul final in acvariu).
Intors la Bucuresti am fost informat ca la Agentia TAROM Roma a aparut o lipsa de personal, asa ca as face bine sa-mi depun actele pentru o viza Schengen si sa ma pregatesc sa plec acolo. M-am executat si in plus mi-am luat un manual de “invatati limba italiana fara profesor”,punandu-ma cum se spune, cu burta pe carte. Pentru unii poate parea o treaba usoara ( ca de la Roma ne tragem), dar limba italiana are o gramatica care iti pune pur si simplu “creierul pe moate”,iar in cazul meu venea in coliziune cu spaniola care era asemanatore, dar deloc identica. Pe scurt , in tartacuta mea se crease un “melanj” de limbi latine, care ma facea sa nu mai fiu sigur ca vorbesc corect nici macar limba materna.