Amintiri 4 – Prima la dreapta!

Am vazut la TV un reportaj despre sarbatoarea florilor de cires in Japonia. O mare de flori albe, lampioane…. ce sa spun, impresionant (dar pentru mine monoton). Pe strazile din Floreasca exista zarzari, ciresi, corcodusi, salcami, tufe de liliac………

O plimbare pe aici primavara este ca si cum ai asista la o parada a modei unde modelele, toate diferite intre ele (blonde, brunete, inalte, scunde) prezinta niste haine in culori incredibile si parfumuri care-ti  taie respiratia. Chinezii au un proverb : “  In aminitirile batranilor lucrurile mici devin foarte mari”. Asa o fi si in plus fiecare are o relatie personala cu locul unde s-a nascut. Eu pot sa adaug ca am o relatie personala cu toate locurile prin care am trecut.

Amintirile mele merg de la taifasurile cu hatrii pensionari spanioli de la frizeria din strada Diego de Leon din Madrid, trecand prin tocmeala cu un bisnitar scotian cu un accent imposibil care voia sa-mi vanda un bilet la suprapret (hundred queens Guv’) la intrarea de la Royal Albert Hall din  Londra, la colonia de Moroseni din Negresti Oasi  de la Chicago si cate si mai cate…

Cu toate astea, cea mai puternica amintire ramane pentru mine cea a cartierului meu “de fata” Floreasca. Ce poti sa pretinzi de la unul nascut in luna mai si care si-a petrecut copilaria pe Strada Rachmaninov colt cu Johan Strauss ?! Acestea fiind zise, sa trecem mai departe.

Pe langa cinematograf se afla si cofetaria cartierului unde , daca erai norocos sa faci rost de ceva bani de la parinti, puteai sa-ti inviti “ the person of your main interest” la un Pepsi dupa film. La parter era cofetarie, iar la mezanin era o brasserie unde se serveau bauturi alcoolice unei clientele foarte diversificate. Din brasserie in cofetarie se cobora pe o scara care mergea  pana in dreptul vitrinei, dupa care cotea spre dreapta.

Problema era ca o serie de consumatori  dupa discutii prelungite la “o cafea”, uitau sa faca dreapta si ieseau direct prin vitrina. Treaba a mers asa, cu intreprinderea tot schimband vitrina, pana cand a aparut un articol in presa locala (Informatia Bucurestiului) intitulat : „JOS COPII, SUS CHEFLII”

Dupa acest articol , intreprinderea a instalat un fel de stanoaga in fata vitrinei pentru a evita pe viitor evenimentele nedorite.

Povestea asta demonstreaza ca spiritul de organizare romanesc a existat mereu.