Amintiri 39 – TROUBLE, HERE I COME !

La sfarsitul lunii Noiembrie 1999, cand “The One” si cu mine ne pregateam sa petrecem
sarbatorile de iarna cu trecerea in noul mileniu acasa, intr-o atmosfera tihnita, Conducerea
TAROM m-a informat ca trebuie sa “ma urc pe cal” (prima cursa disponibila) si sa plec
degraba la Chicago. Reprezentantul nostru de aici isi prezentase demisia si disparuse intr-o
directie necunoscuta, iar GSA-ul nostru local (general sales agent), denuntase contractul
semnat cu TAROM. Situatia era pe scurt , “a perfect storm”. Eu, care in anul 1998 fusesem
in USA, intr-o inspectie rapida la cele doua destinatii americane TAROM (New York si
Chicago) si care inca mai posedam o viza americana valida, am fost desemnat sa merg
urgent la Chicago si sa readuc situatia la normal, pana cand noul reprezentant TAROM
desemnat aici, avea sa obtina viza si sa vina la post. Fiind ca si tine “un hombre muy
honrado”, mi-am luat angajamentul fata de “The One”, pusa in situatia de a petrece
sarbatorile singura, ca in 2 luni ma voi intoarce acasa “no matter what”.

A fost o perioada plina de evenimente, pe care in continuare ma voi stradui sa o prezint cat
pot de succinct. Inarmat cu o adresa TAROM/TO WHOM IT MAY CONCERN, in care se
declara ca sunt noul Sef de Escala TAROM la Chicago , cu vreo 3000 de dolari in cash si cu un
bagaj de cunostiinte despre “ce merge si ce nu” pe acest aeroport, obtinute in vizita mea
anterioara, m-am imbarcat cu gandul la tihna si linistea pe care le lasam in urma(ca sa nu
mai vorbesc de “The One”). Spre deosebire de 1998, in 1999 cursa TAROM OTOPENI/NEW
YORK/CHICAGO vv , fusese “splitata” in doua, respectiv :

-OTOPENI/ AMSTERDAM/ NEW YORK vv ;
-OTOPENI/ AMSTERDAM/ CHICAGO/ MONTREAL/ OTOPENI ;

Erau niste curse efectuate in stil “postalion”, cu o schema destul de complicata de
schimbare a echipajelor de rezerva, la escale. Ziua de operare a cursei noastre pe aceasta
escala era vinerea, asa ca am ajuns la destinatie in aceasta zi. Dupa o scurta prezentare la
agentul nostru de handling de aici AIR FRANCE, in care am pus la punct cateva amanunte
legate de transferul meu a doua zi la o resedinta permanenta in oras, m-am cazat la hotelul
de tranzit cu care TAROM avea contract, aflat in zona aeroportului. Spre seara, am coborat la
receptie si am solicitat sa depun in seiful hotelului, plicul in care se aflau dolarii cash ai
intreprinderii. Receptionerul mi-a spus ca trebuie sa stabilim si o parola. Am spus :

-OK, DAR CE PAROLA SA FIE ?
-NUMELE DE FATA AL MAMEI TALE !
-POPESCU !
-POPESCU IT IS !

Si uite asa a ajuns numele de fata al lui “mamaie”, parola pentru seiful unui hotel din
Chicago. Cu stomacul lansand semnale SOS de foame, am luat metroul si am plecat spre
oras. Aeroportul fiind “way out” fata de oras, am coborit la statia The Loop (buricul targului),
lihnit de foame. Am intrat in prima dugheana intalnita in cale si am rezolvat problema cu o
portie de “chili con carne”. Mancarea a fost foarte fierbinte si condimentata, asa ca dupa
masa am iesit in strada cu ochii in lacrimi. Probabil ca lacrimile acelea mi-au limpezit
vederea, pentru ca imediat am inceput sa remarc obiectivele turistice aflate in zona (Opera,
Sears Tower etc.) .