Amintiri 28 – Tributul datorat ( haraciul)
In anul 1984 fusesem deja trecut pe lista cu “rookie for heavy duty”. TAROM-ul efectua de doi ani curse charter cargo, ce transportau “marfuri speciale”produse la Cugir, catre tarile din Orientul Apropiat. Prin vanzarea acestor marfuri, statul roman (Ceausescu) spera sa stinga datoria externa contractata cu FMI. In drum spre destinatii, avioanele noastre traversau spatiul aerian turcesc si astfel, dupa doi ani de operare, TAROM ajunsese sa aiba o datorie de peste un million de dolari, taxe de survol la Autoritatea Aeronautica Civila Turca. Enervati de intarzierea la plata si lipsa oricarui “feed back” de la Bucuresti, turcii au amenintat cu retragerea imediata a autorizatiilor de survol pentru aceste zboruri. Treaba asta a declansat o furtuna la Ministerul de Externe al Romaniei, minister de unde a plecat rapid “de sus in jos”, ordinul ca TAROM sa rezolve situatia cu maxima celeritate. Dupa cum stii, la o cursa charter, compania care efectueaza zborul, percepe un tarif (in care sunt incluse toate cheltuielile generate de zborul respectiv) de la cel care inchiriaza cursa. Daca clientul, cum era in cazul de fata Statul Roman, nu achita in timp util acest tarif, compania aeriana transportatoare, se confrunta cu o situatie dificila. De la nivelul conducerii , gaina moarta a fost aruncata in curtea Serviciului Plan Valutar, de unde mi-a ricosat mie direct in fata. Am fost informat ca trebuie sa ma deplasez rapid la Ankara, unde, inarmat cu o scrisoare de imputernicire, sa negociez o reesalonare a datoriei. Ca sa nu se intample vreun pocinog pe drum (eu nefiind insurat si nici membru de partid), in delegatie a fost cooptat si secretatul de partid al companiei, pe post de insotitor. Am informat urgent Aviatia Civila de la Ankara de sosirea delegatiei noastre, ca sa mai detensionez un pic atmosfera si i-am rugat pe cei de la Turkish sa ne furnizeze doua bilete de serviciu pe ruta Istanbul-Ankara vv. Pe ruta Bucuresti Istanbul nu-mi faceam probleme, TAROM avand aici curse directe zilnice. Adjunctul secretarului de partid , care era si seful serviciului protocol, a gandit-o altfel : CUM SA PLECE BAIETII CU “TELEGUTA” (AN24) LA ISTANBUL ?
S-a straduit omul si ne-a facut rost de bilete la clasa intai pe cursa Austrian (AUA), de la Viena la Istanbul. Dupa transferul de la Viena, iata-ne pe noi doi imbarcati la clasa intai, la costum si incercand sa ne comportam ca niste VIP-uri, care au calatorit asa toata viata lor. Pe atunci cateringul AUA era “bucatarie franceza” si astfel, la final, stewardesa a venit cu tablaluta cu branzeturi. Colegul meu, care apela la mine pentru traducere (eu fiind superior dansului la capitolul limba engleza vorbita), mi-a solicitat :
SA NE DEA NISTE BRANZA ROQUEFORT SI SA NE MAI ADUCA O STICLA DIN VINUL ASTA !
La masa se servise pana atunci, un vin alb “Cotes de Rhone”. Trecand pe langa scaunul meu, Sefa de Cabina mi-a soptit discret :
SIR, LA BRNZA ROQUEFORT SE BEA VIN ROSU ! Instant, statutul nostru de pasageri VIP , se prabusise in tarana. La Istanbul, am avut o scurta convorbire cu agentul nostru de handling, fetele de aici fiind foarte amabile si procurandu-ne in timp record, o scrisoare semnata de directorul companiei, in care se spunea ca TAROM este un client vechi, serios, care beneficiaza de credit, platindu-si intotdeauna datoriile la timp etc. Intre Istanbul si Ankara exista o legatura aeriana solida, un fel de“puente aereo”cum exista intre Madrid si Barcelona, unde tipul de avion se schimba in functie de numarul de pasageri. A doua zi, cand am plecat spre Ankara cu ultima cursa, am fost imbarcati intr-un avion DC10. TAROM avea pe atunci avioane “lung curier” B707 si IL62, avioane destul de incapatoare, dar care pe langa DC10, pareau niste muste prapadite. Ajunsi cu “pachebotul” la Ankara, am fost preluati de la aeroport de catre cei de la ambasada, care au fost foarte amabili, dar a doua zi, au refuzat categoric sa participe la negocieri, invocand faptul ca statul roman, nu trebuie sa fie pomenit sub nici o forma in discutii. Norocul meu a fost ca turcii de la Aviatia Civila (care erau cam militari), erau mai mult infuriati de lipsa de raspunsuri din partea Bucurestiului, decat de altceva si astfel am putut avea cu ei o discutie civilizata. Am argumentat ca suma nu poate fi platita integral din cauza intarzierilor la plata ale clientului (pe care nu l-am pomenit), dar ca TAROM este companie nationala detinuta in totalitate de catre statul roman (na, ca tot l-am pomenit), ca are curse regulate si charter de multa vreme in Turcia, detinand la Istanbul o reprezentanta si un cod de identificare fiscala, etc, etc. Pana la urma am obtinut o reesalonare rezonabila a datoriei, ce urma sa fie platita in rate. Dupa negocieri, cei de la ambasada s-au oferit sa ne faca un tur de oras, pana la ora plecarii avionului spre Istanbul. Eliberat de stressul acumulat, m-am bucurat din plin de plimbare, Ankara fiind un orasel universitar linistit, o urbe in stilul Iasului. Totul a fost bine si frumos, pana cand am vizitat un fel de “mol”, in care erau numai magazine ce vindeau aur. In fata “mormanelor” expuse, am avut cred, acelasi sentiment pe care il au turistii sudamericani, atunci cand viziteaza tezaurul Catedralei din Toledo……..