Amintiri 27 – Iliada si Odiseea

Natura urmeaza cursul ei firesc si larva se transforma in nimfa si in final in fluture. Asa si eu , pe la sfarsitul anului 1983, atinsesem stadiul de “farfalone”, moment in care conducerea companiei s-a gandit sa-mi incredinteze prima sarcina de serviciu “pe bune”. In acea perioada in Libia, activau firme romanesti (ARCOM , CONTRANSIMEX etc.), cu muncitori care lucrau acolo, pe o perioada stabilita prin contract.  Legatura Bucuresti-Tripoli era asigurata de cele doua companii de aviatie nationale, respectiv TAROM si Libyan Arab Airlines (LAA). Contractul intre cele doua companii era de “code share” si astfel o zi zburam noi, o zi zbura LAA.  La final de an se tragea linia si, prin negociere se stabilea “cine si cat datoreaza cui?”. In decembrie 1983, am fost delegat sa merg la Tripoli si sa negociez cu LAA rezultatele financiare ale anului ce tocmai se incheia.  Mi-am luat sarcina foarte in serios si pur si simplu “am intrat in sesiune” inainte de plecare, pregatind negocierile in cel mai mic detaliu. Dupa doua zile de discutii, am convenit cu partenerul libian asupra unei “minute”, prin care acesta recunostea o suma destul de substantiala pe care o datora TAROM, suma ce urma a fi platita in ianuarie 1984. In ziua intoarcerii la Bucuresti, pe aeroportul din Tripoli, mai ca-mi venea sa ma felicit singur : BRAVO, TOVARASE VASILESCU !

Dupa o ora de asteptare peste ora de decolare, s-a facut anuntul ca zborul TAROM din acea zi, a fost anulat din cauza de conditii meteo (ceata) la Bucuresti . Agentul de handling LAA, s-a ocupat de pasagerii cursei anulate in stil propriu : ‘CETI-VA ACASA , VENITI MAINE ! A doua zi, la cursa LAA de Bucuresti, dupa doua ore de intarziere, s-a facut in final anuntul de decolare, prognoza de la Bucuresti fiind de ameliorare a conditiilor meteo la Otopeni. Majoritatea pasagerilor imbarcati, erau muncitori romani, care se intorceau acasa la terminarea contractului. La bord domnea o atmosfera de entuziasm general, oamenii anticipand perioada de sarbatori in familie. La bordul aeronavelor LAA, anunturile sa faceau pe atunci, doar in limba araba, nu stiai araba, treaba ta. Dupa ce am survolat Malta, am auzit in difuzoare un anunt, din care am inteles un singur cuvant, Belgrad. M-am intros catre vecinul de la ARCOM, si i-am spus ca am impresia ca vom ateriza la Belgrad.  Rasupunsul lui :

HAI BA TZACA, TE DAI TU MARE CA LUCREZI LA TAROM !

La aterizare pe aeroportul Belgrad, entuziasmul romanilor se transformase in panica. Fiind desemnat “adhoc” reprezentant al pasagerilor, am luat legatura cu comandantul cursei noastre, care deja lua masa impreuna cu echipajul in restaurantul aeroportului si care mi-a spus : NOI DEJA NE-AM DEPASIT TIMPUL DE ZBOR, VOM RAMANE AICI PESTE NOAPTE, DAR PE DUMNEAVOASTRA VA VA PRELUA UN ALT AVION, CE VA DECOLA DE LA TRIPOLI PESTE O ORA!(echipajul are un timp determinat de zbor, orice se intampla dupa aceea, este pe raspunderea comandantului de cursa). Am dus acest raspuns pasagerilor, care intre timp descoperisera “shopul” din zona de tranzit, de unde se aprovizionasera din plin cu bauturi alcoolice (dupa perioada de post impus pe durata contractului), asa ca entuziasmul a izbucnit din nou si mai puternic. La un sfert de ora de la decolarea din Belgrad, am auzit din nou un anunt, din care am inteles doar cu singur cuvant, Constanta. De aceasta data, nu am mai fost contrazis. La aeroportul Kogalniceanu, personalul TAROM ne-a informat ca au fost deja pregatite camere la un hotel din Mamaia, pasagerii cazati aici urmand sa ajunga la Bucuresti a doua zi cu trenul, dar ca exista si o a doua varianta, un avion urmand sa plece catre Otopeni peste o ora, iar doritorii se puteau imbarca, semnand un formular “pe proprie raspundere”.  La comanda acelui zbor se afla Directorul General al Companiei TAROM, Domnul Sabau (mare director general, dar si mai mare pilot). Eu am optat pentru varianta a doua, si am plecat in zbor spre Bucuresti, pentru a treia oara in acea zi. La aterizare pe Otopeni, atunci cand comandantul a bagat din plin reversoarele si au inceput sa cada bagajele din cusetele de sus, la bord s-a declansat furia, generata de panica :

CE FACI BA, VREI SA NE OMORI ???

La coborarea din avion, atunci cand au vazut ce gheata era pe jos si ce ceata era pe sus, furia romanilor mei s-a transformat in recunostinta si comandatul a fost aplaudat minute in sir “la piciorul avionului”. Nevestele muncitorilor, care ii asteptasera pe acestia cu o zi inainte, fusesera cazate de catre TAROM la Hotel Nord, langa gara. Revenite a doua zi, primisera anuntul cu aterizarea la Constanta si fusesera trimse inapoi la hotel. Totusi, auzind si de varianta cu avionul, cateva refuzasera transportul inapoi la hotel, preferand sa-si astepte sotii in continuare pe aeroport. Realizezi ce mandrie i-a cuprins pe acestia la aterizare ? In autobuzul de transport catre hotel, eu care intre timp fusesem adoptat de grup ca un fel de “taromistul cu noroc”, am primit o invitatie imperativa:

TU MERGI CU NOI LA HOTEL SI O SA PETRECEM PANA MAINE DIMINEATA !

L-am rugat pe sofer si la un stop pe bulevardul I.G.Duca, am coborat repede si am plecat catre casa.  Odiseea mea durase prea mult….