Amintiri 25 – My way

In aceste conditii, in iarna anului 1982, am preluat un “job” pe care nu-l voia nimeni si anume cel de delegat permanent al Serviciului Tehnic . Era o slujba dificila, ce implica deplasari pe la diverse intreprinderi din tara, pentru asigurarea celor necesare, pentru buna functionare a hotelurilor. Oricat de obositoare era treaba, genera pentru mine o relativa neutralitate (cam cum are Andorra fata de Spania si Franta).  

In zilele de Duminica, in sala de sport a Hotelului Cerna , avea loc meciul de basket IBT contra militia economica ( un fel de hotii si vardistii).  Eu fiind in liceu, coordonator de joc al echipei de basket, dadeam niste “asisturi” bunicele si astfel, dupa cooptarea mea in echipa IBT, au inceput sa apara si victoriile. Erau singurele ocazii cand IBT-ul ii “incingea” pe militieni.

Prin februarie 82, am fost convocat la conducerea IBT, unde mi s-a spus : GATA, ESTI BAIAT BUN, REZOLVAM CU CASA, TE INSURAM…….. 

Am raspuns foarte politicos, ca inca nu sant sigur daca ma pot ridica la nivelul exigentelor impuse de postul meu in IBT, fapt ce a generat , incepand de a doua zi, mutarea mea cu caracter permanent, intr-o camera la un camin de nefamilisti. Camera de aici ,m-a facut sa regret batranul Hotel Traian (caloriferul mergea din an in paste si fereastra nu se inchidea cum trebuie). Ca un arc peste timp, aceiasi propunere aveam sa o primesc (divortat fiind), la Chicago , in iarna anului 2000, de la conducerea comunitatii romanesti (ardelenii) de aici.

La raspunsul meu, ca  sant Seful Escalei TAROM /Otopeni, detasat la Chicago, doar pana cand cel care a fost desemnat permanent aici, va obtine viza americana, mi s-a spus ca asta nu este o problema, comunitatea avand contactele necesare la Bucuresti , pentru a cere permanentizarea mea . Vazand ca ma incapatanez sa refuz, dupa un moment de de gandire, ardelenii mei au tras concluzia : TREBUIE CA LA MIJLOC ESTE O FEMEIE !

Asa si era (dar asta este alta poveste)!

Revenind la Herculane, in martie ’82, am avut probleme destul de serioase de sanatate, din cauza conditiilor “impuse”(mi s-a agravat sinuzita si din cauza unei infectii am lasat “in bai” doua masele “stanga sus”). Intr-o convorbire telefonica avuta cu tata, el a ghicit in ce situatie dificila ma aflu si desi eu nu am cerut-o (eram prea mandru), a facut  tot ce a putut si astfel in iunie ’82 am fost transferat la Compania TAROM, Aeroport Otopeni, Sectorul Agricol Ilfov.

Din acel moment, a inceput cariera mea de navetist intern si international, la Compania TAROM ( o dragoste de o viata).