Amintiri 22 – Santiago Bernabéu à la Costinești

Bunicul tau paternal a fost printre altele si arbitru de fotbal. Aproape “every given sunday” trebuia sa-l insotim la stadion, pentru a urmari partidele de fotbal pe care le arbitra.

Nu iti poti imagina la cate “el clasico” DUNAREA GIURGIU vs CARPATI SINAIA, am fost obligat sa asist. Treaba  a mers asa, cam pana cand  am implinit 14 ani si am pus piciorul in prag :

PAPA , IMI PARE RAU, DAR DUMINICA ASTA AM UN RANDEVU !

Un pic mai tarziu , atunci cand a ajuns arbitru FIFA, tata s-a revansat fata de noi .

In 1973 a facut parte din brigada de arbitri care a condus partida PAOK SALONIC vs F.C. BARCELONA.  Cine crezi tu ca il mai avea in Floreasca, pe taicasu’ pozat alaturi de JOHAN CRUYFF? Din diurna pentru toate delegarile lui la meciurile din Europa, bietul tata a reusit sa-si cumpere doar doua fluiere de arbitru, restul de bani fiind cheltuit pe haine (blugi etc.), pentru cei doi mostenitori. Eu nu am avut talent la fotbal. Am incercat de cateva ori ca jucator de camp, dar stilul meu se asemana prea mult cu stilul englezesc “timpuriu”, bazat in totalitate pe alergare.  Totusi, din consideratie pentru “al batran” si avand din nastere niste reflexe peste medie (merci maman, merci papa), am practicat acest sport pe postul de portar. La Costinesti , in fiecare serie (care dura 14 zile), se organiza printre alte activitati sportive si turneul de minifotbal. Echipele, formate din 6 jucatori de camp plus portarul isi masurau fortele pe un teren de handball de la club. Acest turneu era castigat mereu de echipa salvamarilor din Costinesti , o gasca de “musculosi”, fii de pescari din satul Tuzla, care reprezentau in tabara studenteasca un fel de “deep state”, ce se amesteca in toate “ca mararul in ciorba” si care enerva pe toata lumea. In acea vara, eu si colegul meu Stefan Ispir (Tucu) pe care il cunosti, am inscris in concurs echipa ASE Bucuresti. ASE eram doar noi doi, restul echipei fiind un fel de “motley crew”, format din “polisportivi”din Floreasca , inrolati direct de pe plaja.  Cum necum, gasca noastra pestrita a ajuns pana in “optimile”  turneului.

Incepuseram deja sa ne cam umflam in pene, ca niste adevarate vedete fotbalistice , mai ales pentru faptul ca aveam cea mai “telegenica” galerie , formata din studente la ASE.

In optimi, am intalnit echipa POLITEHNICA IASI, pe care  nu am luat-o in serios , gandind ca nu o sa ne faca noua probleme  niste prapaditi de ingineri.  Din pacate, pe teren am dat peste un grup de moldoveni “atzosi”, care faceau ce vroiau ei cu mingea si care trageau la poarta din toate pozitiile. Tin minte ca am scos la un moment dat cu piciorul stang, un sut tras din voleu de pe la vreo 10 metri, a doua zi avind pe pulpa o vanataie exact cu forma mingii si mergand cu mare greutate.  Desi am luat bataie cu 6 la 0, pot spune ca a fost cea mai buna evolutie a mea ca portar de fotbal, fara paradele mele , scorul putand sa ajunga la un numar catastrofal de goluri. La final, adversarii au venit sa ma felicite :

AI FOST MARE BAIATU’ !

Ca sa nu raman dator, am raspuns si eu la fel de politicos :

DOMNILOR, MARE NOROC A AVUT STEFAN CEL MARE CU DINTRASTIA CA DVS !

Echipa POLITEHNICA IASI ne-a oferit o satisfactie “postuma”,  invingand categoric in finala (scor 6 la 1) echipa salvamarilor din Costinesti.

Abia dupa finala, am aflat ca era vorba de fotbalisti ai echipei de Divizia A/ POLI IASI , aflati in vacanta pe litoral.