Amintiri 10 – Trecerea la alt nivel

Ca sa ajungi din Floreasca la liceu  la  Caragiale, existau doua variante:

• fie plecai pe jos, o “ taiai “ prin parcul de la patinoar si ajungeai in 20 de minute;
• fie (in criza de timp fiind) luai autobuzul 35 trei statii si ajungeai in aproximativ 10 minute;

Eu in majoritatea cazurilor ma vedeam obligat sa recurg la varianta  a 2-a. Chiar si atunci se intampla sa  prind autobuzul “ pe ultima suta “. (Ba chiar un vecin rugbist la echipa de juniori SPORTUL STUDENTESC, vazandu-ma alergand intr-o zi dupa autobuz, mi-a propus sa vin la ei si sa dau un test pentru postul de  “demi”.)    

In prima mea zi de liceean la Caragiale am incercat o mica dezamagire: toate terenurile de sport de la Caragiale puteau fi incadrate lejer in suprafata terenului  de fotbal de la Rosetti;

In zilele noastre imi pot  explica cu usurinta aceasta situatie, Floreasca fiind in acele timpuri un vast teren inca neexploatat, pe cand Liceul Caragiale se afla in zona Dorobani (adica in centru).

Daca tot vorbim de situatia de astazi, in ultimii 15 ani au aparut in Floreasca diversi “ revendicatori/dezvoltatori “ care s-au apucat sa construiasca noi blocuri pe spatiile verzi dintre vechile blocuri, distanta dintre cladiri ajungand in unele cazuri la 3 metri, astfel incat poti sa deschizi fereastra dintr-un bloc vechi si sa-l injuri de mama linistit pe ala de la “multinationala” din blocul nou, fara sa-ti fortezi vocea.  

Lasand mica deziluzie din prima zi de liceu “aside” in urmatoarele zile au inceput sa apara si surprizele placute. Daca la Rosetti  colegii mei de scoala erau in marea majoritate si vecinii mei din cartier, la Caragiale colegii erau veniti din toate cartierele Bucurestiului. Acesta a fost primul meu contact cu “multiculturalitatea” .

Despre impactul avut asupra mea de acest prim contact iti voi povesti in episodul urmator.